Știam despre mine că sunt „dezvoltată personal”. Aveam uneori și atitudinea superioară a omului care citise niște zeci de cărți de dezvoltare personală și care știa mereu ce e mai bine pentru viața celorlalți (no, logic… pentru mine nu prea aveam habar ). Și cu toate astea… nu eram deloc mulțumită de viața mea, de rezultatele mele, de relațiile mele, de carieră, de mine însămi. Depresia mă vizita destul de des, mai ales în lunile în care nu aveam multă activitate și mi se oferea ocazia de a sta cu mine si de a privi in interior. Dar eu nu știam cum sa fac asta…
Într-o zi de Ianuarie când mi se parea ca sunt într-o situație fara iesire, într-un punct „mort” al existenței mele, i-am spus lui Dumnezeu:
– „Știi ceva, eu nu mai am putere să lupt, fă Tu ceva, altfel, eu abandonez barca!”
La cateva zile primesc un telefon și mi se spune că ar mai fi locuri pentru cursul de dezvoltare personala din #AcademiaClar.
– Buuun, imi zic, mă înscriu!
La prima intalnire am fost întrebată ce așteptări am de la curs. Nu voiam nimic, nu așteptam nimic decât să ies din hău. După primele întâlniri a venit pandemia cu tot cu starea de urgență la pachet. Cursul a fost ținut în online…
Vă spun, deși nu pare, sunt o panicoasă și în situația data (stat în casă, fără activitate, fără job, fără vreo siguranță) aș fi făcut o mega depresie și ceva atacuri de panică dacă n-ar fi fost #CLAR-ul. În schimb, am fost calmă, senină și foarte preocupată de a mă descoperi pe mine însămi în lumina informațiilor primite la curs. Acu’ nu vă imaginați că a fost o călătorie cu muzică simfonică și drum de flori.
Am descoperit atâtea traume din trecutul meu (are Alina o metodă genială pentru asta), atâtea voci care nu erau ale mele dar care îmi conduceau tăcut, din umbră, viața, atâtea programe din copilărie care îmi limitau existența, că uneori îmi era greu să le fac față.
Aveam zile în care îmi spuneam printre lacrimi:
– „Ce mi-o fi trebuit mie dezvoltarea asta personala?”
Și da, mărturisesc că am avut zile în care voiam să mă las. Prea eram pusă față în față cu fricile mele, prea se dărâmau ziduri în jurul meu…
Aveam și zile în care eram calmă, liniștită și împăcată cu mine însămi și cu lumea întreagă așa cum nu știu să mai fi fost vreodată, iar aceste zile m-au făcut să continui până la ultima zi de curs. Și bine am facut!
Am învățat să mă înțeleg cu mine, să mă accept, să fac alegeri conștiente, să mă valorizez… Am înțeles de unde îmi vin fricile, angoasele, criticile și răutațile (daaaa, eu pot fi și critică și răutăcioasă câteodată). Dar cel mai important, am învățat lecția recunoștinței și a trăirii în Prezent. Aici și Acum.
Pentru asta îi mulțumesc Alinei care m-a condus către aceste experiențe revelatorii și colegilor prin care m-am redescoperit.
Pe voi, dragi prieteni, vă îndemn să aveți curajul de a vă cunoaște profund pe voi înșivă, „căutați adevărul și el vă va elibera”!
Vă îmbrățișez pe toți cu recunoștință, pupici.
Elisse Unguru