CE ESTE ASOCIAȚIA ACADEMIA C.L.A.R.
Asociația Academia C.L.A.R. este o organizație non guvernamentală care își desfășoară activitatea pe principiile economiei sociale, reinvestind minim 90% din profit pentru a susține comunitatea prin misiunea ei socială, aceea de a oferi programe de educație psihologică și instrumente de gestionare emoțională pentru copii și tineri.
MISIUNE SOCIALĂ
Dezvoltarea programelor C.L.A.R. și vânzarea lor către companii conștiente de importanța climatului organizațional, dar și către persoane fizice interesate de dezvoltare personală, facilitează îndeplinirea misiunii sociale pe care Asociația Academia C.L.A.R. și-a asumat-o: accesul copiilor și tinerilor la educație psihologică și împuternicirea lor cu abilități de gestiune a vieții emoționale.
Absența competențelor de gestiune a vieții emoționale a copiilor generează fenomene sociale precum bulling-ul, dar și manifestări individuale precum stresul, apatia, depresia și eșecurile școlare. Soluțiile pentru dezvoltarea inteligenței emoționale sunt aproape inexistente în instituțiile de educație, lăsând copilul nepregătit pentru gestiunea situațiilor de criză inerente existenței umane, în consecință, îl lasă nepregătit pentru viață.
Ne învățăm copiii să scrie și să citească. Îi învățăm chimie, istorie, geografie și matematică. Dar nimeni nu îi învață cum să reacționeze atunci când simt furie, frică, umilință și respingere. La școală, acasă, pe stradă sau în grupul de prieteni, copiii sunt expuși zilnic la stres, izolare, conflict sau bullying. Victime sau agresori, ei sunt doar efectul lipsei de educație emoțională.
Academia C.L.A.R. este despre șansa unor copii de a trece peste blocaje, despre oportunitatea unor elevi de a se cunoaște și gestiona, de a nu rata cariera care chiar li s-ar potrivi, despre emoție și sentimente hrănitoare.