“A fost doar o glumă nevinovată”! A fost sau n-a fost?
Este o dilemă pe care o rezolvă greu mulți părinți și profesori. Prin urmare fenomenul de bullying plasează România pe locul trei în Europa. Să fii pe podium nu-i mereu un lucru bun.
Un sfert dintre copii au fost umiliți în mod repetat la școală, iar șapte din zece au asistat ca martori la astfel de situații, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății. Aceste cifre ne arată că este esențial să înțelegem clar diferența dintre o glumă și bullying, atât din perspectivă psihologică (emoțională), cât și juridică.
Deci care-i dferența?
Copiii fac glume unii pe seama altora în mod frecvent iar asta face parte din interacțiunile lor. Însă nu orice tachinare este inocentă.
Bullying-ul apare atunci când comportamentul agresiv este intenționat, repetat și există un dezechilibru de putere între agresor și victimă. Cu alte cuvinte, dacă un copil sau un grup în mod repetat îl face pe alt copil să se simtă rănit, speriat sau jenat, nu mai vorbim de o simplă glumă, ci de hărțuire.
Bullying-ul poate fi fizic, verbal sau relațional (social) – de la lovituri și îmbrânceli, la porecle jignitoare și excludere din grup. De asemenea, poate avea loc și online (cyberbullying).
Un indiciu important că o situație este bullying și nu o tachinare amuzantă pentru toți cei implicați? Doar agresorul (sau ceilalți) râd, în timp ce ținta se simte rănită sau umilită.
Din păcate, adulții confundă uneori lucrurile. Organizația Salvați Copiii subliniază că adesea părinții sau profesorii interpretează bullying-ul ca pe o formă de glumă între copii, minimizând efectele. Ei nu realizează că pentru copilul vizat, apelative precum „ochelarist”, „slăbănog” sau „tuciuriu” nu sunt deloc amuzante, ci rănesc emoțional și pot lăsa urme adânci chiar și la vârsta adultă. Așadar, dacă “gluma” îi provoacă suferință unuia dintre copii, ea nu mai este o glumă.
Repetiția este un alt factor-cheie. O replică usturătoare spusă o dată poate fi pusă pe seama lipsei de tact, dar când aceeași țintă este vizată iar și iar de remarci sau gesturi jignitoare, situația devine alarmantă.
Bullying-ul presupune un tipar de comportament, nu un incident izolat.
De exemplu, nu considerăm bullying dacă un copil nu își invită colegul la ziua lui de naștere dacă ea se desfășoară într-un cadru restrâns. Nu putem fi toți prieteni între noi și nici nu putem forța prietenii.
Dar dacă toți colegii sunt invitați, mai puțin unul, atunci ne punem semne de întrebare.
Iar dacă acel coleg este sistematic exclus din activitățile grupului și nimeni nu vrea niciodată să se joace cu el, atunci vorbim despre excludere.
Dacă doi băieți se îmbrâncesc accidental pe coridor, nu e neapărat bullying, dar dacă asta se întâmplă în fiecare pauză, în mai multe zile și unul dintre ei este constant victima, atunci vorbim despre bullying.
Violenta devine bullying când este intenționată și repetată.
La fel, o glumă ocazională poate părea inofensivă, dar dacă glumele la adresa unui copil se repetă constant, având mereu aceeași “țintă”, chiar și după ce copilul a spus clar că îl deranjează, atunci vorbim clar de bullying.
Care este impactul psihologic pe care îl are bullyingul-ul? Citește în articolul: Impactul psihologic: de la tachinare la traumă
Proiectul „Violența în școală. De la problemă emoțională la soluție legală” este implementat de Asociația Academia CLAR în cadrul Programului SAVE („School Anti-Violence Ecosystem”), coordonat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Durata proiectului: 18 luni | Valoarea grantului: 30.000 Euro
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Fundației World Vision România. Nici Uniunea Europeană și nici Fundația World Vision România nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.