#scoliconstiente

Te-ai simțit vreodată singur? Neînțeles și separat de ceilalți? Neștiind ce să spui sau să faci ca să aparții și tu unui grup? Să ai și tu o relație adevărată cu cineva? 

Când ești adult, ai suficiente mecanisme de apărare ca să faci față acestei situații. Copiii, însă, se descurcă foarte greu cu experiențele adverse. Așadar, ce este esențial să învățăm despre adversitățile apărute în relațiile cu colegii și prietenii lor? Ce ai putea face ca adult să susții un copil care are experiențe negative în relațiile lui? În primul rând, să înțelegi tu pentru tine aceste situații, ca să poți deveni resursă pentru ei. Mai jos, un ghid pentru realizarea acestui lucru:

 

1. Situațiile negative facilitează cunoașterea de sine și formarea abilităților relaționale

Ai putea crede că dacă ești mințit, abandonat sau ți s-au spus secretele pe care le voiai atât de mult ascunse, ți s-a prăbușit lumea și nu mai merită să te încrezi vreodată în cineva. Greșit. Aceste experiențe te ghidează către tine însuți, îți oferă informații despre oameni și despre tine. Doar așa îți poți stabili valori și limite, doar așa poți identifica locurile potrivite de a experimenta iubirea în diversele ei forme. Copiii au nevoie să știe că îi însoțești în experiență pe moment, dar, apoi, trebuie ghidați către conștientizare și învățare. Texte ajutătoare pentru gestionarea situațiilor de acest tip:  Îmi pare tare rău pentru ceea ce simți acum, îmi amintesc și eu o situație când m-am simțit ca tine. Povestește-mi ce s-a întâmplat. Poate vom reuși împreună să scoatem ceva bun din experiențele noastre.

 

2. Ceea ce ajută în izolare este crearea unei relații de reparare

Dacă cineva îți povestește despre o experiență de izolare, fii prezent pentru el cât poți tu de mult, pentru a crea o relație de reparare în timp real. Acest lucru se poate realiza dacă însoțești persoana în locul emoțional în care se află în momentul în care îți vorbește. În timp ce asculți activ, observă dacă îți apar amintiri despre situații similare trăite de tine. Conectează-te la ce emoții, ce gânduri, ce percepții își apar în momentele în care te-ai simțit singur? Ce te ajută și ce te încurcă atunci? Observă  asemănări și diferențe cu experiența celui care povestește. Acest lucru te va inspira cu privire la ce are nevoie copilul să audă sau să simtă și te va ajuta să eviți greșeli frecvente ca judecata, învinuirea celorlalți și de-responsabilizarea.

 

3. O relație reparatorie are în centru satisfacerea nevoilor emoționale

Satisfacerea nevoilor emoționale începe cu atenția orientată pe copil prin contact vizual. Acesta  presupune să privim copilul în ochi până simțim o legătură cu el. Satisfacerea nevoilor emoționale înseamnă  să-i auzim cu adevărat experiența și să o validăm. Este foarte important să se simtă în siguranță și semnificativ pe tot parcursul dialogului. Texte ajutătoare pentru gestionarea situațiilor de acest tip: e uman, e firesc, am pățit și eu când…, cred că știu ce simți acum, pentru mine a fost așa…etc. Îmi pare rău pentru ceea ce simți pentru că eu cred că tu meriți să fii tratat cu blândețe și înțelegere.

 

4. Situațiile relaționale adverse își au explicația în interior, nu în exterior

Copiii au nevoie să știe că reacțiile  își au sursa în interior, în felul în care ei interpretează situația. Dacă cineva face sau zice ceva, o face pentru că are o nevoie, o traumă sau o proiecție imaginară pe ceilalți. Dacă cineva te jignește este pentru că are o nevoie nesatisfăcută, nu pentru că este ceva în neregulă cu tine. Dacă tu reacționezi, este pentru că ai o nevoie nesatisfăcută. De aceea, comportamentele celorlalți nu trebuie luate personal. Nu putem să ne devalorizăm noi pentru că ceilalți au nevoie să ne diminueze ca să își ia semnificație. Ceea ce trebuie să știm despre comportamentul celorlalți este că vine din nevoile lor, din educația sau trecutul lor. Dar, acest lucru este valabil și pentru noi.

Ceea ce contează cu adevărat este să încetinim viteza cu care stimulul vine spre noi, sau chiar să îl oprim un pic, să îl examinăm cu atenție: De ce crezi că a făcut așa ceva? Tu ai făcut ceva similar vreodată? Care era nevoia ta? Oare ar putea fi același motiv? Înțelegerea adversității transformă experiența din negativă în resursă pentru dezvoltare emoțională. Încurajează copilul să vorbească despre emoțiile negative pe care le simte când e izolat de ceilalți, să le găsească sursa în trecut, în nevoi sau în imaginație.

 

5. Acceptă inevitabilitatea situațiilor adverse și a imperfecțiunii umane

Este foarte important să acceptăm imperfecțiunea noastră și a celorlalți. Cu toții, cred, am prefera să fim ființe de lumină, minunați, buni și drepți. În realitate, nimeni nu a reușit asta vreodată în toate relațiile, în toate momentele. Acesta este un ideal la care ne raportăm și care este atins mai mult sau mai puțin, în funcție de context, de relație și de situație. Este foarte greu să ținem cont, în același timp, de noi și de ceilalți, să decidem ceea ce e bine pentru noi, dar și pentru ceilalți, să facem ce vrem dar și ce vor ceilalți. Prin urmare, inevitabil, vor apărea adversitățile. Dar ele ne oferă informații și ne ghidează spre cum am putea reuși mai mult din ceea ce ne dorim. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este important să validăm rolul greșelilor, să de-patologizăm comportamnetele negative, să acceptăm tot ceea ce ne poate împăca cu noi înșine și cu ceilalți. Este nerealist să avem așteptări de perfecțiune de la noi, de la ceilalți și de la relațiile noastre.

 

6.Menține contactul cu realitatea prin simțuri prezente

Imediat ce activarea emoțională a scăzut, ajută mult aducerea simțurilor în Aici și Acum. Dacă copilul a trecut prin experiențe de tip CLAR, se pot adresa întrebări directe, specifice: Cum este respirația ta, acum?Câte secunde are inspirația ta? Cum te simți acum, aici? Unde simți? Dacă nu există obișnuința de autoanaliză, se poate atrage atenția asupra gesturilor, sunetelor din timpul conversației: Am observat privirea ta/mâinile/ tălpile. Aud pe fundal…  Important este să existe un contact cât mai consistent cu experiența din AIci și Acum.

 

7. Verifică raționalitatea presupunerilor din spatele izolării

Când o persoană se izolează și refuză să mai discute sau să regleze relațiile cu ceilalți, de cele mai multe ori, sunt gânduri iraționale care creează emoții intense. Poate fi vorba despre: Nu merit nimic, Nimeni nu mă iubește! Sunt în pericol, etc. O minimă analiza le va demonta: nu poate fi într-un singur fel, nu pentru totdeauna, nu pentru toți. Este nevoie să calibrăm gândurile la realitate. Verificarea realității se poate face prin problematizări ca: mă întreb dacă întotdeauna, niciodată,  nimeni/toți  este chiar real. Unii, uneori e mai real, de obicei.

 

8. Echilibrează perspectiva prin pendulare emoțională

Periculos nu este să avem emoții negative. Ele ne învață lucruri bune pentru noi, pentru calitatea vieții noastre. Periculos este să rămânem blocați în ele. Singurul lucru necesar, atunci când avem o experiență negativă este să nu fim luați de ea ca într-un vortex. Acest lucru se realizează prin schimbarea emoției cu una opusă ei. După ce dăm atenție și spațiu emoției negative, este nevoie să creăm una opusă. Varianta cea mai la îndemână este să ne amintim când am experimentat ceva opus, contactul sau intimitatea emoțională cu cineva. După ce amintirea este activată, este util să permitem amintirii să aducă în corp emoția de atunci. Să o lăsăm să ne regleze respirația, ritmul cardiac, postura.Pendularea emoțională se poate obține cu întrebări ca: este și ceva diferit ce experimentezi? Există un coleg cu care te înțelegi? Altă dată te-ai înțeles? Când ai simțit ultima oară contact cu cineva?

 

Academia CLAR  furnizează resurse pentru profesori, consilieri școlari, psihologi ca parte a misiunii noastre de a aduce Psihologia mai aproape de a fi un instrument pentru creare de sens în educație și o educație cu sens pentru preocupările vieții. Acest articol este scris pentru profesorii conștienți de dimensiunea emoțională a educației și care implementează în acest moment Metoda C.L.A.R în #școliconștiente dar poate fi folosit ca resursă de orice profesor sau părinte care are minime cunoștințe de psihologie generală.